Fostul soţ al Mihaelei Rădulescu pare că şi-a găsit în sfârşit liniştea alături de o femeie ”matură şi coaptă”.
Elan Schwartzenberg a recunoscut la Agentul VIP că iubita sa, alături de care e de câteva luni bune, nu are nicio legătură cu showbiz-ul.
”Este o fiinţă absolut normală, cu două mâini, două picioare, nu e din showbiz. Este o femeie care munceşte de dimineaţa până seara. Suntem muncitori amândoi şi ne vedem de viaţa noastră.”, i-a spus Elan lui Cristi Brancu.
Omul de afacere a refuzat însă să dea mai multe detalii despre partenera sa, subliniind doar că este o femeie foarte matură:
”Având 43 de ani, cred că o relaţie în regulă este cu o femeie care are cel puţin 30. Când spun o relaţie mă refer, ca să nu fiu ipocrit, la ceea ce înţelegem cu toţii. E posibil să mi se întâmple să am o aventură de o seară cu o domnişoară, dar relaţie înseamnă altceva.”, a recunoscut Elan.sursa: Click

Mihaela Radulescu a facut senzatie, duminica seara, la Sala Palatului, in salsa-musical-ul trupei Mandinga, "Historia de un Amor". Spumoasa si pusa pe glume, vedeta a avut in permanenta publicul "la degetul mic" dupa ce a interactionat cu spectatorii si a coborat in mijlocul acestora si a dansat, spre admiratia celor 3.000 de fani Mandinga. Ca sa redea cat mai bine atmosfera din Cuba anilor a60, ideea de inceput a povestii, Mihaela a acceptat sa imbrace o costumatie de scena simpla, dupa care a defilat intr-o tinuta absolut spectaculoasa, formata dintr-o fusta extrem de scurta, care ii dezgolea picioarele in totalitate, avand aplicata o funda imensa in fata. "Ultimele doua tinute au fost de la magazinele Entrance si Mengotti, iar prima a fost facuta special de cei care au creat costumele de spectacol, ca sa arat a cubaneza din anii a60", ne-a declarat Mihaela Radulescu. Si asta nu este tot! Aflandu-se pe scena, ea a transmis un mesaj publicului, facandu-i, indirect, si lui Dani Otil o declaratie de dragoste. "Fericiti sunt cei care isi traiesc povestea de amor, acum, cu omul drag pe scaunul de alaturi sau, de ce nu... pe scena", a spus Mihaela, referindu-se si la iubitul ei, care a urmarit cu interes intregul spectacol. Show-ul plin de emotie si energie, cu coregrafii speciale, proiectii si costume inedite, a fost urmarit si de Iulian Moga, Florin Ionescu, Mihai Margineanu, Razvan Simion si Horia Brenciu, dar si Celia, Nicola, Miki-Kapital si Virgil Iantu.

