;

Györfi apelează la fertilizarea in vitro


La mai bine de jumătate de an de cand a pierdut o sarcină, Daniela Gyorfi vrea să rămană din nou gravidă. Şi nu cu oricine, ci cu George Tal, cel de care s-a despărţit în luna februarie a acestui an şi cu care s-a împăcat recent. Cei doi vor recurge la fertilizare in vitro pentru a avea un urmaş.

După ce la sfârşitul anului trecut Daniela Györfi a pierdut o sarcină de două luni, iată că artista nu a renunţat la ideea de a avea un copil. Cântăreaţa a fost surprinsă recent la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, unde a mers să-şi facă un set de analize pentru a vedea ce şanse mai are să conceapă un copil şi dacă poate să ducă o sarcină la termen.

Surse din anturajul vedetei afirmă că aceasta este dispusă chiar să încerce o fertilizare in vitro. Viitorul tătic nu va fi un donator anonim de spermă, ci chiar George Tal, fostul logodnic al artistei, cel cu care Daniela a mai rămas însărcinată şi anul trecut. Şi aceasta în ciuda faptului că ei s-au despărţit în luna februarie.

Deşi nu mai formau un cuplu, Daniela şi George deciseseră să colaboreze în continuare pe plan profesional, el rămânând impresarul ei. Însă, în ultima vreme, cei doi au început să se vadă din ce în ce mai des, ba chiar la un moment dat s-a auzit că s-ar fi împăcat.

Deşi nu locuiesc împreună, se pare că Daniela e decisă să facă un copil cu fostul ei logodnic. Contactat de Libertatea, George nu a infirmat ştirea, însă a spus că nu doreşte să mai vorbească despre viaţa lui personală şi a Danielei, pe care, momentan, o impresariază.

Va scoate un nou CD

Daniela Györfi va lansa luna viitoare primul ei CD în colaborare cu Liviu Mititelu (foto mic). Acesta conţine şi hiturile “Să-mi dai un telefon” şi “Nu m-ai vrut pe mine”.


sursa: Libertatea

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu


citeste si asta

Blog Widget by LinkWithin