Fostul boxer canadian Arturo Gatti, 37 ani, care a pus capăt carierei lui Doroftei, a fost găsit mort într-un apartament din staţiunea braziliană Porto de Galinhas, unde se afla împreună cu familia sa, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Poliţia braziliană a început cercetările pentru a determinat cauzele decesului lui Gatti, care a renunţat la cariera de boxer profesionist în anul 2007.
Soţia fostului campion, Amanda Rodrigues, a fost cea care l-a descoperit fără suflare pe Gatti, anchetatorii anunţând că au observat mai leziuni pe corpul pugilistului, în zona capului şi a gâtului.
”Potrivit soţiei sale, cuplul venise în Brazilia să petreacă o a doua lună de miere, închiriind un apartament, pe care l-a plătit în avans”, a precizat unul dintre poliţiştii care investighează cazul.
Cei doi soţi se aflau la Porto de Galinhas împreună cu fiul lor în vârstă de un an.
Arturo Gatti, poreclit “Fulgerul”, a deţinut titlurile mondiale la categoriile superuşoară şi superpană, fiind considerat unul dintre cei mai combativi boxeri din istorie.
În anul 2004, Gatti l-a învins prin KO în repriza a doua pe Leonard Doroftei, într-un meci contând pentru titlul mondial la superuşoară, disputat în Statele Unite, înfrângere care a pus capăt carierei pugilistului român.
sursa: Click
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu